Chibriturile
A aprinde un foc ni se pare astazi ceva banal. Dar in urma cu 200 de ani, cand nu existau nici chibrituri, nici brichete, nici aprinzatoare electrice, aprinderea unui foc era o treaba foarte incomoda: fie se ciocneau doua bucati de cremene pana cand scanteile rezultate aprindeau o bucata de iasca, fie se lua jaratic de la un foc deja existent.

Cel care a schimbat aceasta situatie a fost John Walker, un chimist englez care, in 1826, a realizat (accidental) primul chibrit.
plante medicinale

Inspiratia lui Walker a venit in urma unui experiment de laborator, in cadrul caruia a amestecat intr-un vas, cu ajutorul unui bat de lemn, mai multe substante inflamabile. Dupa ce a scos din vas batul naclait de amestec, Walker l-a frecat din greseala de peretele caminului si capatul batului s-a aprins brusc. Uimit, Walker a combinat in diferite proportii substantele respective, pana cand a obtinut "reteta" cea mai inflamabila, apoi a inmuiat in amestec betisoare obtinute din carton rulat. Pentru a fi aprinse, aceste betisoare erau trase apoi printr-o bucatica indoita de hartie abraziva.

Pe 7 aprilie 1827, John Walker a vandut primele 100 de chibrituri (denumirea data de inventator era "lumini de frictiune"), la pretul de un siling. Dupa cateva luni a renuntat la betisoarele de carton si a inceput sa foloseasca pe post de suport al amestecului inflamabil mici lopatele de lemn, realizate manual de elevii din zona.

In foarte scurt timp vanzarile au crescut spectaculos si vestea despre noua inventie a ajuns la urechile cunoscutului chimist si fizician Michael Faraday. Acesta l-a implorat pe Walker sa-si breveteze inventia, dar inventatorul nu prea avea inclinatii spre afaceri, asa ca nu a dat atentie acestei propuneri.

Ca urmare, au aparut rapid o multime de alti producatori de "lumini de frictiune", iar peste trei ani, in 1830, Walker a incetat complet productia de chibirturi, deoarece o copie a produsului sau, numita "Lucifer", castiga din ce in ce mai multa popularitate.

De atunci, chibriturilor le-au fost aduse diverse imbunatatiri, dar, in principiu, chibriturile din ziua de astazi difera destul de putin de cele de acum aproape 200 de ani.

Istoria unor inventii celebre : Banda adeziva (scotch-ul)
In 1923, Richard G. Drew lucra la firma 3M, un modest producator de hartie abraziva. Intr-o zi, pe cand testa un nou tip de hartie la un service auto, Drew a aflat ca vopsirea masinilor in doua culori (operatie la moda in vremea aceea) era foarte complicata si asta din cauza ca zona de delimitare intre cele doua culori nu putea fi realizata cu precizie.

Doi ani mai tarziu, Richard Drew propune o solutie: o banda adeziva de hartie, de 5 cm latime, care se lipea pe caroseria automobilului, in zona unde urma sa se schimbe culoarea. Dupa vopsire, aceasta banda se indeparta, astfel incat ramanea o foarte frumoasa linie de demarcatie, perfect dreapta.

Prima demonstratie, realizata la service-ul auto, a fost insa un semi-esec: banda nu avea aplicat adeziv pe toata suprafata, ci doar pe o margine, ca urmare ea s-a dezlipit in timpul operatiei si a cazut. Iar patronul atelierului i-a spus lui Drew: "Zi-le scotienilor alora care-ti sunt sefi sa puna mai mult adeziv!", prin "scotieni" (scotch, in engleza) intelegand "zgarciti". Scotch a fost considerat insa un nume foarte potrivit pentru noul produs, ca urmare termenul s-a incetatenit.

In scurt timp, firma 3M a scos pe piata scotch-ul transparent - o banda de celofan cu un adeziv realizat din cauciuc, ulei si rasina. Produsul a avut un succes nebun: fortati de criza economica din anii '30, oamenii i-au gasit cele mai diverse utilizari, de la sigilat pachete pana la carpit haine si lipit oua crapate (?!). Intrebuintarea pentru care fusese initial proiectat, anume vopsitul automobilelor, a devenit una minora.

Specialistii considera astazi ca banda adeziva transparenta este una dintre cele mai utile inventii din toate timpurile. Si au dreptate: e suficient sa ne gandim ca scotch-ul exista, practic, in fiecare locuinta sau birou.